GÂNDUL LIVE. Accident grav la Bacău. Un bărbat a murit, iar doi copii au fost răniți, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de o locomotivă | VIDEO

Publicat: 02/11/2020, 13:02
Actualizat: 02/11/2020, 13:03

Un bărbat a murit, iar doi copii au fost răniți duminică, în Municipiul Bacău, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de o locomotivă fără vagoane, a anunțat ISU Bacău.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în cartierul Gherăiești din Municipiul Bacău, iar la fața locului au intervenit pompierii cu autospeciale de descarcerare.

„În urma accidentului feroviar au rezultat trei victime din autoturism: un bărbat decedat, în vârstă de 43 de ani, încarcerat, care a fost extras de echipajul de descarcerare, şi doi copii cu multiple traumatisme care au fost preluaţi de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Poliția a deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului.

În urma accidentului, bărbatul nu a avut nicio șansă, forțele de intervenție găsindu-l decedat și încarcerat în mașina Toyota Rav 4 pe care o conducea și care a fost spulberată de tren.

TIR răsturnat în județul Ialomița

Un TIR s-a răsturnat, luni dimineaţa, în râul Ialomiţa, în timp ce şoferul încerca să traverseze podul de pontoane de la Poiana, comuna ialomiţeană Ciulniţa.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Ialomița a anunțat că, în cazul acestui accident, nu au fost înregistrate victime.

Potrivit ISU Ialomiţa, accidentul s-a produs luni dimineaţa, în timp ce un şofer de TIR a încercat să traverseze podul de pontoane de la Poiana, comuna Ciulniţa.

Şoferul a reuşit să iasă din cabină la timp.

Paramedicii sosiți la fața locului i-au acordat primul ajutor șoferului de TIR, întrucât acesta se afla în şoc hipotermic şi prezenta o fractură deschisă la piciorul stâng.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.

Circulația pe podul de peste râul Ialomița a fost blocată de către autoritățile locale, iar pompierii asigură zona în care s-a produs accidentul de luni dimineața.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
Scandal în lumea manelelor. S-au aruncat cuvinte grele și a fost necesară intervenția polițiștilor
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?